Densitatea și solubilitatea

Categoria: Ateliere pentru copii

Parteneri:
Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, UPB

Unde: Zoom/Facebook (vezi harta)

Programari:

Joi 23 sep, 14:00 - 15:15
Cauţi modalităţi frumoase, plăcute şi instructive de a petrece timpul împreună cu copilul tău?
 
Ce ne propunem:
Într-un cadru plăcut şi provocator, împuternicim adulţii să vorbească despre ştiinţă cu copiii lor şi să interacţioneze cu ei în activităţi care să le încurajeze curiozitatea şi gîndirea critică.
 
Cui se adresează:
Echipe formate din cel putin un părinte şi cel putin un copil au posibilitatea să petreacă timp plăcut împreună în cadrul unor ateliere ştiinţifice.
 
Activităţile sînt simple şi clar descrise, iar  trainerul nostru vă va acompania cu explicaţii şi îndrumări.
 
Atelierul:
O binecunoscută poveste aminteşte despre Arhimede ieşind gol din baie şi luînd-o la fugă pe străzi strigînd Evrika! (Am găsit!), după ce ar fi descoperit cum poate determina densitatea unui obiect.
Încîntarea lui era justificată. Densitatea este o proprietate extrem de importantă a materiei. Este suficient să compari două cuburi, de aceeaşi mărime, dar făcute unul din plumb, iar celălalt din lemn, ca să te întrebi, de unde provine această diferenţă semnificativă de greutate?
Mai mult de 2.000 de ani au trebuit să treacă după descoperirea lui Arhimede pînă cînd omenirea a descoperit cauza diferenţelor de densitate. Din fericire, astăzi putem explica acest concept mult mai rapid.
În cadrul atelierului vom discuta pe înţelesul copiilor noţiunea de densitate şi vom face experimente care să o ilustreze, precum "Vulcanul noroios" sau "Curcubeul din eprubetă" și noțiunea de solubilitate și lichide nemiscibile.
 



Detalii administrative:

  • Atelierul va avea loc pe Zoom așa că puteți participa oriunde în lume ați fi (Register in advance for this meeting). Pentru o mai bună gestionare a evenimentului ajută dacă vă înscrieți în prealabil. Dacă numărul maxim de 100 de participanți nu a fost atins, puteți să vă alăturați și în ziua evenimentului fără înscriere prealabilă.
  • La începutul atelierului, trebuie să aveți lîngă voi pregătite materialele necesare.

Lista materialelor este această:

 

Materiale: ulei (300 mL), 2 pastile efervescente, zahar (100g - 2, 5, 9,13 linguri), set tempera- culorile curcubeului (roșu, galben, verde si albastru)

 

Ustensile: pahar plastic transparent de 500mL, baghete, eprubete, 6 pahare plastic de aprox 50-100mL, seringi de plastic (sau pipete)

 

Atelierul este susținut de profesoara universitară Cristina Todașcă de la Facultatea de Chimie Aplicată și Știință Materialelor care va putea răspunde oricărei întrebări legate de chimie a copiilor și va lucra dintr-un laborator de chimie din cadrul facultății.

Participarea este gratuită. Grupurile de elevi însoțiți de cadru didactic sunt bine venite (în limita locurilor disponibile)